SC MIRDATOD PROD SRL.
Ibănesti, Nr.273,
Jud.Mureş

m
Image Alt

Mirdatod

unt Mirdatod

Iubit și blamat, deopotrivă, pentru grăsimile pe care le conține, untul are numeroase beneficii de care ar trebui să ținem cont în alimentația noastră zilnică. Realizat din smântână grasă din lapte pasteurizat și culturi, untul gras, este de calitate. Pe lângă gustul și aroma puternică de lapte, conține vitaminele și minerale necesare funcționării normale a organismului.  

Untul este un produs alimentar consumat la micul dejun, întins pe pâine, dar care este folosit și pentru pregătirea termică a legumelor, cărnii, precum și la prepararea produselor de patiserie și cofetărie. Aproape în orice produs pe care îl realizăm putem strecura și un pic de unt. Beneficiile lui în alimentația zilnică sunt multiple, dar, ca oricare alt aliment, trebuie consumat cu moderație, pentru a evita problemele de sănătate. 

1. Gust intens, aromă unică 

Untul este un produs natural, grăsime de origine animală, solidă, extrasă din lapte. Preponderent este obținut din lapte de vacă, dar se poate fabrica și din laptele oilor, caprelor, bivolițelor, fiind cunoscut și apreciat pentru proprietățile sale nutritive și energetice. 

Untul de calitate cu 82% grăsime, produs la Ibănești, este fabricat din lapte de vacă, adunat de la fermierii de pe Valea Gurghiului, care își cresc animalele pe pășuni, ceea ce face ca laptele să fie nutritiv, iar produsele rezultate să aibă gust și arome unice, regăsite numai în aceste produse. 

Laptele provenit de la animalele lăsate să pască liber este mai bogat în vitamina K, grăsimi sănătoase, omega-3 și acid linoleic conjugat, decât laptele convențional. Acesta este și motivul pentru care produsele lactate din lapte provenit de la ferme sunt bogate în nutrienți și sănătoase. 

https://mirdatod.ro/product/unt-de-ibanesti/

Calitățile untului și beneficiile acestuia pentru sănătate sunt cu atât mai mari, cu cât ingredientele sunt naturale, iar în procesul tehnologic nu se folosesc aditivi alimentari. Untul de Ibănești întrunește toate calitățile necesare pentru a fi un produs extraordinar, din lapte de cea mai înaltă calitate.

De altfel, lactatele de Ibănești sunt total diferite de alte produse existente pe piață, prin calitate, gust, consistență, fiind recunoscute și certificate la nivel european. 

Telemeaua, cașcavalul, smântâna, brânza sunt produse în game variate la Ibănești, după rețete trudite, cu ingrediente naturale, de calitate. Gustul inconfundabil este obținut și prin folosirea sării de la izvorul din Orșova pentru sărarea produselor. 

2. Beneficii energetice

Pentru că are valoare energetică mare, untul poate fi de ajutor celor care desfășoară activități fizice intense. Sportivii și cei care realizează muncă fizică pot consuma unt pentru un plus de energie. Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, iar pâinea cu unt nu trebuie să lipsească. 

3. Luptă împotriva bolilor

Untul este compus din grăsimi, apă, proteine, calciu și fosfor. Acest produs alimentar utilizat la nivel mondial este o sursă bogată de vitamine (A, E, D, B12, K) și minerale. 

Vitaminele pe care untul le conține ne ajută pielea, ochii și corpul în lupta cu bolile, virusurile și bacteriile. 

În funcție de tipul și calitățile laptelui, untul poate avea un conținut ridicat de acizi grași nesaturați, motiv pentru care este recomandat a fi introdus în alimentația copiilor și a persoanelor aflate în convalescență. 

4. Protecția sistemului imunitar

Deși este un aliment cu beneficii multiple pentru consumul zilnic, untul are un conținut mare de grăsimi saturate, de care organismul are nevoie zilnic. Totuși trebuie consumat cu moderație. 

Grăsimile saturate existente în unt se regăsesc sub forma acizilor grași. Aceștia au proprietăți importante în organism, oferind rol de protecție sistemului imunitar. 

Untul bun este cel obținut prin rețete tradiționale, fără aditivi, de aceea este bine să alegeți de fiecare dată doar produsele cele mai bune. Verificarea etichetei ar trebui să devină o obișnuință, tocmai pentru a știi ce anume mâncați. 

5. Previne îmbătrânirea organismului

Untul este mai bun dacă este alb sau dacă are o culoare galbenă? Cu cât este mai galben, cu atât are un conținut mai mare de betacaroten. Acest lucru înseamnă că iarba cu care s-au hrănit vacile a fost mai grasă și mai bună. 

Betacarotenul poate oferi protecție împotriva radiațiilor ultraviolete, având rol în prevenirea îmbătrânirii pielii și a organismului. 

6. Consum variat

Untul poate fi consumat crud, întins pe pâine, dar poate fi folosit și în realizarea diferitelor tipuri de mâncăruri și dulciuri. Deși este un aliment sănătos, el poate reprezenta un factor de risc pentru organism când este consumat în exces sau când este preparat necorespunzător. 

Cu siguranță legumele trase la tigaie sunt mai gustoase și mai sănătoase în unt, față de ulei. Carnea devine mai fragedă dacă este prăjită în unt, iar cartofii la cuptor cu unt și verdețuri sunt absolut delicioși. Atenție însă, untul care se încinge și atinge temperaturi mari sau se arde este toxic pentru organism. 

7. Potrivit pentru diete

Untul poate fi un aliment benefic pentru cei care țin diete pentru a slăbi. El nu duce la exces de grăsime corporală și oferă senzația de sațietate, ceea ce poate reducere pofta de mâncare. Și aici însă, trebuie moderație. 

8. Ajută la funcționarea normală a organismului

Untul ajută la funcționarea mai multor părți ale corpului. O vedere mai bună se obține și prin consum adecvat de unt. Oasele pot deveni puternice și rezistente prin existența calciului și a mineralelor precum zincul, seleniul, magneziul care sunt prezente în unt. 

Ameliorarea problemelor tiroidiene se poate produce cu un consum moderat de unt, prin conținutul bogat de vitamina A existent în acest produs alimentar. 

Acizii grași omega-3 și omega-6 pot reduce riscul bolilor de inimă și se regăsesc în grăsimile din unt. 

Untul are multe beneficii pentru sănătate. Cu toate acestea nu trebuie să uităm că este compus în principal din grăsimi, iar excesul poate duce la obezitate, boli de inimă sau hipertensiune. Consumul moderat de unt în alimentația zilnică ajută la evitarea factorilor care acționează negativ asupra organismului. Cei care au probleme de sănătate este bine să fie foarte atenți la consumul de unt, medicul putând să le recomande chiar eliminarea acestui produs din alimentație până când colesterolul ajunge la un nivel bun.  

Beneficiile untului pentru sănătate sunt multiple. Gustul bun al preparatelor nu trebuie obținut printr-un consum exagerat de unt, pentru a nu afecta organismul.  

 

Surse: 

  1. https://www.news-medical.net/health/Is-Butter-Good-for-You.aspx
  2. https://www.healthline.com/nutrition/is-butter-bad-for-you#what-it-is
  3. https://www.hsph.harvard.edu/news/multitaxo/topic/heart-disease/