SC MIRDATOD PROD SRL.
Ibănesti, Nr.273,
Jud.Mureş

m
Image Alt

Mirdatod

Masa de Ajun este una specială, pe care întotdeauna se vor regăsi cele mai îndrăgite preparate culinare. Un desert nelipsit de pe mesele tradiționale sunt fursecurile cu unt, un deliciu culinar care aduce bucurie în sufletele celor dragi. Simplu de preparat și delicioase, aceste fursecuri sunt așteptate cu nerăbdare de toți mesenii, mici sau mari, și împrumută acestei sărbători un farmec special. Cu alte cuvinte, sunt alegerea perfectă pentru masa de Ajun! De ce ingrediente ai nevoie pentru a le face, dar și care sunt pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a obține cele mai bune fursecuri de unt îți vom dezvălui în rândurile de mai jos.  

Ingrediente necesare

Pentru a prepara fursecuri cu unt delicioase, este esențial să ai la îndemână următoarele ingrediente:

  • 250 de grame de unt nesărat, la temperatura camerei;
  • 500 de grame de făină;
  • 200 de grame de zahăr alb granulat;
  • 2 ouă mari;
  • 1 linguriță de extract de vanilie sau o păstaie de vanilie;
  • 1 linguriță rasă de sare;
  • 1 linguriță rasă de praf de copt.

Sunt delicioase și simple, presărate cu puțin zahăr praf, dar, dacă îți dorești să aibă un aspect mai festiv, le poți decora cu glazură în diverse culori. Pentru prepararea acesteia vei avea nevoie de: 

  • 300 g zahăr pudră vanilat; 
  • puțină zeamă de lămâie;
  • 3-4 linguri de lapte;
  • colorant alimentar (opțional)

Mod de preparare

Pentru a obține cele mai delicioase fursecuri cu unt, este suficient să urmezi câțiva pași simpli. Iată cum să pregătești aceste delicii pentru masa de Ajun:

  • cu ajutorul unui mixer, bate bine untul cu zahărul până obții o compoziție cremoasă și pufoasă;
  • încorporează rând pe rând ouăle, continuând să mixezi compoziția; 
  • adaugă și vanilia și amestecă până când toate ingredientele sunt bine încorporate; 
  • într-un alt bol, combină făina cernută, praful de copt și sarea;
  • adăugă treptat ingredientele uscate în amestecul de unt, zahăr și ouă, amestecând în continuare până când obții un aluat omogen; 
  • învelește aluatul în folie alimentară și lasă-l să se odihnească la frigider minim 2 ore sau, de preferat, peste noapte (aluatul poate fi ținut până la 2 zile la frigider sau poate fi chiar și congelat; dacă îl ții peste noapte la frigider, lasă-l să stea 15-20 de minute la temperatura camerei sau până se înmoaie puțin înainte de a-l folosi); 
  • preîncălzește cuptorul la 180°C și pregătește o tavă de copt, acoperind-o cu hârtie de copt;  
  • presară făină pe blatul de lucru și întinde aluatul cu sucitorul până obții o foaie cu o grosime de aproximativ 5 mm;
  • folosind formele preferate, decupează fursecurile și așează-le cu grijă pe tavă, având grijă să lași o distanță de câțiva centimetri în ele;
  • coace fursecurile în cuptorul preîncălzit timp de aproximativ 10-12 minute sau până când marginile devin ușor aurii;
  • după ce sunt gata, lăsă fursecurile să se răcească complet pe tava de copt înainte de a le decora și de a le transfera pe un platou sau într-o cutie pentru fursecuri. 

Dacă ai decis să le decorezi cu glazură, tot ce trebuie să faci pentru a o prepara este să amesteci bine zahărul praf cu laptele, zeama de lămâie și, în funcție de preferințe, câteva picături de colorant alimentar. Este gata să fie folosită pentru a glazura cele mai bune fursecuri de unt pentru masa de Ajun! Suntem convinși că vei găsi câteva mici ajutoare prin bucătărie care vor fi mai mult decât încântate să preia această sarcină. 

Sfaturi și trucuri pentru fursecuri cu unt perfecte

Calitatea ingredientelor, în special cea a untului, este unul dintre cele mai importante secrete ale preparării fursecurilor perfecte. Untul trebuie să fie cât mai gras – să aibă minim 80% grăsime. De aceea și zicem noi că untul de Ibănești este minunat pentru această rețetă de fursecuri. Nimic nu se compară cu el sau îl poate înlocui. Știm, știm, este atât de bun încât ai vrea să-l mănânci în fiecare zi cu pâine caldă. Te asigurăm totuși că această rețetă merită să „sacrifici” o caserolă de unt!

Revenind la secretele fursecurilor cu unt perfecte, trebuie să mai știi și că temperatura untului influențează și ea rezultatul final. Untul prea rece nu se va amesteca bine cu restul ingredientelor. De aceea, este important să folosești unt la temperatura camerei dacă îți dorești ca fursecurile tale să aibă aceea textură fragedă care le face să se topească în gură.

Timpul și temperatura de coacere sunt, de asemenea, aspecte esențiale în obținerea fursecurilor cu unt perfecte. Este recomandat să nu coci fursecurile la o temperatură prea mare, pentru a evita uscarea lor excesivă. De asemenea, este important să le lași în cuptor doar până când marginile încep să se rumenească ușor, pentru a păstra textura fragedă a fursecurilor. Supracoacerea poate duce la pierderea acestei texturi delicate și la obținerea unor fursecuri tari și uscate.

Fursecurile cu unt sunt un adevărat deliciu și un desert ideal pentru masa de Ajun, aducând un plus de savoare și bucurie în cadrul sărbătorilor de iarnă. Pregătește deci câteva porții generoase, transformă decorare lor într-o activitate de familie și încearcă să te asiguri că nimeni nu le va mânca înainte de a apuca să ajungă pe masă. Și cel mai important: nu uita să păstrați câteva și pentru acel oaspete special ce trece pe la casele copiilor și părinților cuminți în noaptea de Ajun! Iar dacă ai nevoie de inspirație pentru un meniu festiv, aici poți găsi câteva rețete delicioase, care ți-ar putea fi de ajutor.